Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - „Investeşte în oameni!”.

Recomandari privind sustinerea unui interviu

o   Paşi de urmat pentru obţinerea unui salariu de început cât mai mare

Deşi banii nu sunt totul, pregătirea pentru discuţia şi negocierea salariului reprezintă un pas important în cadrul înscrierii la un job. Iată câţiva pentru a-ţi asigura un salariu de pornire mai mare în cadrul unei companii:

1. Să ştii cât valorezi: Cheia succesului unei negocieri este informaţia, aşa că află sau apreciază care este valoarea ta pe piaţă. Fă câteva cercetări şi află care este intervalul în care se încadrează salariul pentru jobul pe care îl doreşti. O dată ce ştii salariul de bază, ia în considerare calităţile tale, educaţia, experienţa şi orice alte abilităţi care îţi pot folosi pe noua poziţie, pentru ca angajatorul să stabilească în ce porţiune a intervalului se situează salariul tău de pornire.

2. Amână pe cât posibil discuţiile despre salariu: Dacă ceri un anumit salariu prea devreme rişti fie să fii descalificat, pentru că acesta este prea mare, fie să fii considerat sub-calificat, pentru că salariul este prea mic. Chiar dacă nu are loc nici una din cele două probleme, oricum îţi vor fi limitate posibilităţile de negociere a unui salariu mai mare. Dacă ţi se cere să îţi precizezi cerinţele salariale în momentul când te inscrii pentru jobul respectiv, poţi spune ca eşti flexibil sau că vrei să câştigi „valoarea de piaţă” sau salariul competitiv pentru o persoană pe aceeaşi poziţie. Dacă nu vor să programeze interviul înainte de a obţine de la tine cerinţele salariale, poţi întreba care este salariul mediu oferit pentru această poziţie, spune-le că cerinţele tale depind de mai mulţi factori, printre care şi beneficiile oferite de companie, comisioane, procente din profit, oportunităţi de avansare sau traininguri, iar apoi spune un interval în care ai dori să se încadreze salariul.

3. Nu minţi asupra salariului curent:  Temându-se ca nu cumva salariul curent să le influenţeze salariul propus pentru noul job, unii candidaţi declară câştiguri mai mari. Totuşi, fac acest lucru în detrimentul lor. In ziua de astăzi, companiile fac cercetări mai amănunţite, unele dintre ele interesându-se şi asupra salariului şi nu este neobişnuit ca un candidat să fie respins pentru că ar fi furnizat informaţii false în privinţa acestuia. Cel mai sigur lucru pe care îl poţi face este să încerci pe cât posibil să nu îţi divulgi salariul până nu ai şansa să demonstrezi că meriţi mai mult.

4. Nu accepta sau semna o ofertă pe loc niciodată: Indiferent cât de bine ar suna (sau cât de disperată ar fi situaţia ta), nu semna sau nu accepta niciodată o oferta, până când nu ai analizat-o cu atenţie. In momentul în care primeşti o ofertă, multumeşte-i angajatorului şi reafirmă-ţi interesul de a lucra în compania respectivă, apoi cere-i timp de a analiza oferta. Află care sunt oportunităţile de avansare în cadrul firmei şi modalităţile în care performanţele tale şi salariul vor fi revizuite. Inainte de a accepta oferta, asigură-te că ai evaluat întregul pachet salarial, inclusiv beneficiile şi asigurările de viaţă şi sănătate, concediile, zilele libere, oportunităţile de training, avantajele materiale (maşina, telefon, ...), precum şi celelalte avantaje.

5. Nu te teme să ceri mai mult:  Atâta timp cât eşti politicos, nu ai nimic de pierdut cerând firmei un pachet salarial cât mai apropiat de cel dorit de tine. In unele cazuri, managerul poate urca oferta cu 10-20%, în cazul unui candidat excepţional şi oricum, acesta îşi lasă, de cele mai multe ori, când stabileşte oferta, loc pentru negociere. In cazul în care compania este fermă asupra salariului, este posibil să fie negociabile celelalte beneficii sau concediile. Studiile arată că majoritatea angajaţilor sunt flexibili cel puţin asupra câtorva aspecte ale pachetului salarial.

6. Să ştii când să te opreşti:  Pe parcursul negocierilor, cele mai probabile răspunsuri din partea angajatorului tău sunt fie acela de a accepta unii termeni, fie de a refuza negocierea. Dacă acesta a încetat să accepte unii termeni sau dacă refuză să mai facă concesii, este momentul să încetezi negocierea.

Sursa: www.recrutam.ro

2.5.4. Alte moduri de realizare a interviurilor

o   Interviul colectiv

Interviul colectiv este, în general, utilizat pentru posturile care fac apel la negociere, management sau meserii comerciale, unde calităţile relaţionale şi dinamismul sunt primordiale. Prin acest tip de întâlnire se doreşte evaluarea capacităţii voastre de a va integra într-un grup şi de a observa rolul pe care-l adoptaţi într-o anumită situaţie.

Interviul se desfăşoară în două etape :

• In primul rând se va cere grupului să ia o decizie sau să judece anumite lucruri.

• In al doilea rând trebuie să apăraţi un punct de vedere personal, o opinie, argumentând şi căutând să convingeţi interlocutorii. Foarte rar se abordează o problemă tehnică.

Calităţile pe care le aşteaptă angajatorul sunt :

- Ascultare şi observare– este foarte important să ştiţi să ascultaţi sfaturile. Dacă este ceva ce nu înţelegeţi, este bine să cereţi o reformulare. Astfel, angajatorul va încerca să clarifice explicaţiile.
- Empatie - Atunci când discutaţi cu ceilalţi candidaţi, manifestaţi-vă interesul faţă de punctul lor de vedere. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să fiţi neapărat de acord cu ei, dar este esenţial să respectaţi opinia lor.
- Dicţie– Este indispensabil să vă exprimaţi corect, să evitaţi să faceţi greşeli gramaticale sau să vă repetaţi. Fiţi vigilenţi în ceea ce priveşte limbajul familiar şi adoptaţi o atitudine profesională.
- Relaţionare – Angajatorul este atent la interacţionarea dintre candidaţi. De aceea este bine să vă afirmaţi şi de asemenea să vă alăturaţi unui grup. Puteţi să vă demonstraţi competenţele şi flexibilitatea prin raportul cu ceilalţi concurenţi.

Ce trebuie să evitaţi:

- Să jucaţi un rol: Fiţi voi înşivă şi nu jucaţi un rol ! Va trebui să fiţi sobri, direcţi şi eficace pentru a convinge.

- Să fiti pasivi : Dacă vă arătaţi pasivi riscaţi să fiţi catalogaţi ca atare. De reţinut totuşi că acel candidat care a fost cel mai vorbăreţ nu este neaparat cel care va fi angajat la final. Pertinenţa intervenţiilor voastre este cea care contează şi care vă va departaja de alţi candidaţi. Arătaţi-vă implicaţi şi stimulaţi-i pe ceilalţi.

- Să fiţi inconstanţi: Este mai bine să nu aveţi niciun fel de părere în privinţa unui subiect, decât să vă schimbaţi brusc opinia. Există şi varianta alinierii la opinia unui alt membru din grup, însă acest lucru poate fi interpretat ca o lipsă de creativitate şi/sau de personalitate.

In general, interviul colectiv nu este folosit foarte des deoarece necesită importante mijloace materiale, umane, care nu sunt deţinute de toate companiile. Insă dacă trebuie să vă confruntaţi cu un astfel de interviu, respectaţi sfaturile de mai sus şi veţi trece cu uşurinţă şi peste această probă .

Sursa: www.recrutam.ro


AUTENTIFICARE

PARTENERI

Grupul pentru Integrare Europeană
SIVECO Romania SA
ADAF – Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin
Fundația PAEM ALBA
Administrația Națională a Penitenciarelor din România
Patronatul Femeilor de Afaceri al Intreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Municipiul București (PFAIPMM-MB)
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava
Asociația de dezvoltare economico-socială – ADES
Réseau Européen Tandem Plus

STATISTICI

Utilizatori: 1442
Utilizatori autentificaţi: 0
Vizitatori: 2

Cei mai mulţi vizitatori la un moment dat: 131 persoane
(Vineri, 27 Ianuarie 2023)


Acest portal nu este optimizat pentru Internet Explorer V6