Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - „Investeşte în oameni!”.



Recomandari privind sustinerea unui interviu
2.5.2. Intrebări şi teste comune la interviuri
o Cele mai întâlnite întrebări şi răspunsuri la un interviu
- Vorbeşte despre tine. Păstrează răspunsul în limita perspectivei profesionale şi a abilităţilor utilizate în muncă.
- Spune-mi care este jobul ideal pentru tine.Nu menţiona un anumit job. Vorbeşte generic, de genul: Vreau un job unde pot să îmi iubesc munca şi să îmi placă oamenii cu care lucrez.
- De ce ai plecat/vrei să pleci de la ultimul loc de muncă?Nu face niciodată referire la vreo problemă legată de management şi nu spune lucruri neplăcute despre şefii tăi, colegi sau organizaţie. Vorbeşte despre plecare dintr-un motiv pozitiv – o nouă oportunitate, o şansă să faci ceva mai mult.
- Care sunt punctele tale slabe?Imbracă slăbiciunile într-un răspuns pozitiv, spre exemplu: Imi ia foarte mult timp să fiu gata dimineaţa, de aceea îmi pun alarma cu cel puţin o oră înainte ca să fiu punctual la muncă.
- Care sunt punctele tale forte?Vinde-te. Spune cât de potrivit eşti pentru job şi cât de valoros eşti ca angajat al unei companii.
- Ce ştii despre compania noastră?Află cât mai multe informaţii despre organizaţie înainte de interviu. Notează-ţi mare parte dintre aceste date pe care să le ai în faţa ochilor. Poţi să vii chiar şi cu întrebări legate de strategia companiei în următoarele luni.
- De ce te-am angaja pe tine?Aceasta este şansa ta să arăţi de ce este important să te aibă în companie şi cât de bine te-ai potrivi. Nu face referire la alţi competitori spre comparaţie, limitează-te să vorbeşti despre experienţa şi abilităţile tale ca fiind cele mai potrivite pentru acel job în acea organizaţie.
- Povesteşte-mi despre o propunere pe care ai făcut-o şi care a dat roade.Prin acest raspuns trebuie să arăţi că îţi pasă de felul în care se va dezvolta compania. Dă un exemplu care a fost acceptat şi a avut succes, mai ales dacă are legatură cu jobul/compania pentru care susţii interviul.
- Te consideri o persoană de succes?Trebuie să răspunzi întotdeauna cu da. Succes nu înseamnă întotdeauna să fi cel mai de sus, pur şi simplu menţionează cum ţi-ai atins obiectivele stabilite.
- De ce ai stat fără job atât timp?Vorbeşte despre activităţile pe care le-ai făcut cât timp ai fost şomer, cum ar fi training-uri sau cursuri pe care le-ai urmat sau, după caz, „Am născut şi am avut grijă de copilul meu, iar această experienţă m-a învăţat foarte multe despre răbdare şi managementul timpului.”
- Ce spun colegii despre tine?Rememorează lucrurile bune pe care colegii/şefii le spun despre tine. Spre exemplu: Şeful meu, domnul X, mi-a spus că mă apreciază pentru felul în care reacţionez în situaţii de stres şi pentru că sunt o persoană foarte organizată.
- Cât timp te aştepţi să lucrezi pentru noi dacă te angajăm? Nu da un răspuns specific. Poţi spune ceva de genul: „Plănuiesc să stau pentru mult timp.” sau „Atât timp cât atât eu, cât şi compania consideră că îmi fac bine treaba.”
- Crezi că eşti supracalificat pentru aceasta poziţie?In ciuda calificărilor tale, susţine că eşti foarte bine pregătit pentru acel job. Sau ai putea să spui ceva de genul: „Nu cred că sunt supracalificat, dar sunt pe deplin calificat.”
- A trebuit vreodată să concediezi pe cineva? Cum te-ai simtit în legătură cu acest lucru?Dacă a fost cazul, povesteşte situaţia astfel încât să reiasă că nu a fost ceva voit, ci a trebuit să fi tu cel care a adus la cunoştinţa.
- Ţi-ai trimis CV-ul şi la alte anunţuri de locuri de muncă?Fii onest. Dacă te consideră un candidat valoros pentru companie, ar putea să îţi ofere un salariu mai bun ca să nu te piardă pentru alt job.
- Descrie stilul tău de management.Menţionează felul în care ai interacţionat cu subordonaţii sau cu propriile proiecte precum „am ghidat membrii echipei şi i-am motivat să îşi îndeplinească sarcinile la timp”. Sau poţi, pur şi simplu, să spui: „Pentru mine, comunicarea bună între membri este cea mai bună metodă”.
- Lucrezi bine în echipă?Răspunsul trebuie să fie întotdeauna da şi trebuie să dai nişte exemple. Poţi aminti de situaţii în care ai fost parte dintr-un grup şi activităţile pe care le-ai făcut alături de alţii au fost un adevarat succes.
- Care este filozofia ta cu privire la muncă? Nu ţine un monolog. Spune ceva de genul: „Filozofia mea este să dau ce este mai bun din mine tot timpul”.
- Ce rol preferi într-o echipă care lucrează la un proiect? Poţi spune că eşti confortabil cu orice rol în echipă, fie el lider sau executant. Acest lucru arată că eşti flexibil.
- Ţi s-a cerut vreodată să demisionezi? Dacă ţi s-a întâmplat aşa ceva, fii onest, dar evită să spui lucruri negative despre precedentul şef sau companie. Concentrează-te asupra lucrurilor pozitive, cum ar fi cât de mult ai crescut după acea experienţă.
- De ce crezi că te vei descurca în acest post? Menţionează abilităţile, experienţa şi interesul pentru job şi domeniu.
- Ce este mai important pentru tine, munca sau salariul? Poţi spune ceva de genul: Amândouă sunt importante pentru că oricine are nevoie de bani ca să supravieţuiască, însă satisfacţia la locul de muncă este un aspect care are un rol principal în viaţă.
- Care a fost cea mai mare dezamăgire profesională a ta? Vorbeşte despre un lucru/o situaţie care a fost în afara controlului tău, dar arată că ai acceptat şi depăşit momentul.
- Eşti dispus să munceşti peste program? Noaptea? In weekend? Fii onest, aici depinde doar de tine cât eşti dispus să aloci din timpul tău pentru un job
- Vorbeşte-mi despre capacitatea ta de a lucra sub presiune. Poţi să spui că lucrezi chiar mai bine în anumite situaţii stresante. Dă un exemplu care are legătură cu jobul pentru care susţii interviul.
- Povesteşte-mi despre momentul cel mai distractiv pe care l-ai avut la un loc de muncă. Vorbeşte despre distracţie, însă în acelaşi timp pomeneşte despre nişte lucruri pe care le-ai obţinut în urma acestor momente, cum ar fi un team building prin care ai stabilit niste relaţii profesionale mai strânse cu colegii.
- Cum vei şti să ai succes într-un astfel de job? Poţi spune ceva de genul: După ce îmi voi atinge toate obiectivele stabilite de companie şi chiar mai mult decât se aşteaptă de la mine
- Eşti dispus să pui interesele organizaţiei mai presus de cele personale? Pur şi simplu răspunde cu da. Acesta este un test de loialitate.
- Unde te vezi peste 5 ani? Dacă răspunzi că nu te-ai gândit încă şi că nu ai planuri, intervievatorul ar putea concluziona că nu ai viziune sau obiective. Spune ceva care poate fi obţinut, însă nu atât de jos încât să pară că eşti lipsit de iniţiativă. Ar trebui să fie în acord cu obiectivul de carieră din CV-ul tău şi cu abilităţile pe care le-ai scris în el.
- Care sunt aşteptările tale de la acest job/companie? Vei putea să răspunzi la o astfel de întrebare bine dacă ţi-ai făcut lecţiile ăi te-ai documentat cu privire la companie. Gândeşte ca şi cum ai fi deja parte din companie. Poţi spune ceva de genul: „Mă aştept la sarcini care să mă determine să mă implic cu toate forţele.”
Sursa: www.myjob.ro
CAUTARE
AUTENTIFICARE
NOUTATI
Aprile 14, 2014
PARTENERI
STATISTICI
Utilizatori: 1442
Utilizatori autentificaţi: 0
Vizitatori: 1
Cei mai mulţi vizitatori la un moment dat: 131 persoane
(Vineri, 27 Ianuarie 2023)
Utilizatori autentificaţi: 0
Vizitatori: 1
Cei mai mulţi vizitatori la un moment dat: 131 persoane
(Vineri, 27 Ianuarie 2023)