Acest site este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - „Investeşte în oameni!”.



Recomandari privind sustinerea unui interviu
o Cum îţi poţi creşte credibilitatea la interviu
Succesul la un interviu depinde în mare măsură de modul în care vei reuşi să câştigi încrederea angajatorului. Onestitatea, atitudinea pozitivă şi abordarea deschisă a problemelor îţi pot aduce avantaje reale în competiţia cu alţi candidaţi. Iată câteva moduri în care îţi poţi creşte şansele de a fi selectat pentru jobul respectiv.
- Informează-te despre valoarea ta pe piaţă
Inainte de a aplica pentru un anumit job, încearcă să afli cât mai multe informaţii despre sarcinile şi recompensele pe care le implică o astfel de poziţie. Documentează-te despre cerinţele postului, dar şi despre salariul mediu oferit în funcţie de experienţa sau află criteriile care stau la baza stabilirii acestuia. Când eşti cu adevărat conştient de ceea ce poţi oferi prin intermediul pregătirii şi experienţei tale, îţi vei prezenta cu mai multă încredere punctele tari, dar vei fi conştient şi de anumite limitări pe care le-ai observat.
- Ascultă cu atenţie ce ţi se spune şi acordă-ţi un mic ragaz de gândire înainte de a răspunde
Comunicarea cu angajatorul e un alt element cheie pe parcursul unui interviu. Evită să răspunzi ca şi cum ai fi învaţat totul pe dinafară. Chiar dacă viteza de reacţie e apreciată, este bine să te găndesti puţin înainte de a oferi un raspuns.
- Incearcă să răspunzi într-o manieră personală, nu folosi şabloane de interviu
Imaginează-ţi că persoana din faţa ta a discutat înainte cu 5 candidaţi pentru jobul respectiv. Dacă la fiecare dintre întrebările standard, a primit aceleaşi răspunsuri „corecte” şi plate, va remarca în mod sigur un răspuns original. Răspunde într-o manieră cât mai personală, ferindu-te de răspunsurile standard pe care angajatorii le urăsc. Evident, apariţia unor astfel de întrebari în cadrul unui interviu este previzibilă, aşa că te poţi pregăti din timp pentru ele. Pregăteşte-te, fii tu însuţi şi păstrează-ţi prezentarea în limitele acceptate în situaţia şi pentru poziţia vizată.
Sursa: www.myjob.ro
o Greşeli pe care trebuie să le eviţi în discuţiile cu angajatorii
- Nu fi exagerat de prietenos
Desigur, recrutorii sunt, în general, persoane calde, prietenoase şi săritoare, fiind datoria lor să te ghideze prin întregul proces de angajare şi să te ajute. Cu toate acestea, nu uita că ei sunt niste profesionişti respectabili şi tratează-i ca atare – fii prietenos, dar nu exagerat de familiar. Este de preferat să limitezi pe cât posibil conversaţiile personale, glumele şi contactul fizic. La sfârşitul unui interviu dificil cu managerul angajator, te vei simţi probabil uşurat să-l vezi pe recrutor zâmbind. Nu fi tentat să îi răspunzi cu acelasi gest, deoarece chiar dacă interviul s-a terminat, trebuie să îţi concentrezi atenţia asupra managerului. Ca urmare în prezenţa recrutorului, nu spune sau face nimic ce nu ai spune sau face în prezenţa şefului tău.
- Nu-i cere recrutorului sfaturi pentru cariera ta
Obiectivul recrutorului nu este acela de a te ajuta să obţii un job, ci doar acela de a te ajuta să treci cu uşurinţă prin tot procesul de recrutare al companiei respective. Recrutorii nu sunt consilieri – nu se cuvine să le ceri ajutorul în redactarea scrisorii tale de intenţie, a CV-ului sau în planificarea carierei tale. Le poţi pune întrebări despre compania respectivă sau despre domeniu în general, dar încearcă să faci referinţă la jobul la care te-ai înscris. Şi cel mai important: păstrează cele mai bune întrebări ale tale pentru interviul cu managerul angajator – aceasta este persoana pe care trebuie să o impresionezi cu-adevarat.
- Nu cere informaţii despre alţi candidaţi
Trebuie să fii preocupat de o singură persoană candidata la acest job – tu. Deşi nu este uşor să rezişti tentaţiei, nu cere informaţii despre ceilalţi candidaţi la jobul respectiv, deoarece recrutorii nu oferă astfel de informaţii în general, şi în plus, vei părea nesigur pe calităţile şi aptitudinile tale. Totuşi, poţi pune întrebări despre procesul de recrutare sau despre jobul respectiv. Iată câteva întrebări de acest gen:
• Recrutaţi în continuare candidaţi pentru acest job?
• Câţi candidaţi s-au înscris pentru acest job?
• Cum aţi descrie candidatul ideal pentru acest job?
• Pot face ceva pentru a-mi îmbunătăţi şansele de a fi ales pentru această poziţie?
- Nu pretinde un tratament preferenţial
Deşi probabil că ţi-ai dori, nu eşti singurul candidat pentru acest job. Şi, deşi recrutorii sunt întotdeauna săritori, gata să te ajute, scopul lor nu este acela de a fi avocatul tău în faţa managerului angajator, ci de a găsi o persoană potrivită acestui job. Nu cere niciodată unui recrutor să pună o vorbă bună pentru tine managerului – dacă eşti persoana potrivita pentru acest job, oricum te vor angaja. De asemenea, nu cere niciodată să îi fie transmis un anumit mesaj din partea ta managerului; este mai bine să îi scrii un e-mail de mulţumire. Dacă ştii să iei iniţiativa şi să te afirmi, managerul te va considera ca fiind capabil, încrezator şi conştiincios.Reţine faptul că pentru a fi tratat cât mai bine de către recrutor, trebuie să il tratezi în acelaşi fel.
Sursa: www.myjob.ro
CAUTARE
AUTENTIFICARE
NOUTATI
PARTENERI
STATISTICI
Utilizatori autentificaţi: 0
Vizitatori: 4
Cei mai mulţi vizitatori la un moment dat: 131 persoane
(Vineri, 27 Ianuarie 2023)